Un operator economic aflat în dificultăți financiare poate fi supus procedurii insolvenței, prin intermediul căreia poate obține reorganizarea activității și reintegrarea în circuitul economic.
Există însă și situații în care activitatea unei astfel de societăți nu mai poate fi redresată, motiv pentru care legislația prevede trecerea acesteia la procedura falimentului.
Aceasta urmărește, de principiu, lichidarea activelor și drepturilor societății debitoare, în scopul acoperii creanțelor înregistrate de creditorii acesteia, înscriși la masa credală.
Lichidarea activelor a reprezentat un motiv de dispută apărut între organele fiscale competente și o societate română aflată în faliment.
În concret, s-a disputat dacă operațiunile derulate de o societate aflată în lichidare, în procesul de valorificare a activelor acesteia au natură economică, din perspectiva taxei pe valoare adăugată.
Merită să amintim faptul că, de principiu, tranzacțiile derulate între persoanele care au scop lucrativ sunt considerate operațiuni taxabile, dacă se încadrează în scopurile Directivei 2006/112/CE, adică sunt afectate desfășurării unei activități economice și nu sunt scutite de la plata TVA-ului.
În litigiul purtat între organele fiscale române și societatea aflată în lichidare s-a contestat dreptul organului fiscal de a ajusta deducerile de TVA realizate de societate falită, anterior deschiderii proceduri falimentului, pentru operațiunile privind bunurile și serviciile, care au fost achiziționate în scopul desfășurării de operațiuni taxabile.
După intrarea operatorului economic în faliment, organul fiscal a considerat că TVA-ul dedus trebuie supus regularizării, având în vedere că bunurile pentru achiziția cărora s-a exercitat dreptul de deducere nu au mai fost antrenate activității economice a societății, operațiunile fiind desfășurate exclusiv în scopul lichidării activelor și care nu au în sine un scop economic.
Această abordare a administrației fiscale a fost analizată sub aspectul compatibilității cu dreptul european în materie, iar Curtea de la Luxemburg a stabilit că o această practică nu trece testul conformității cu Directiva TVA.
La pronunțarea acestei interpretări, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a prezentat raționamentul potrivit căruia, intrarea în faliment nu pune neapărat capăt activităților economice ale unei entități taxabile.
A mai arătat că noțiunea de „activitate economică”, în sensul Directivei TVA nu este neapărat legată de scopurile și rezultatele obținute, ci de caracterul permanent al acesteia și de obținerea unei remunerații la schimb.
În ceea ce privește operațiunile unei entități aflate în curs de lichidare, Curtea a precizat că acestea deși nu presupun o exploatare durabilă a întreprinderii, nu pot fi considerate ca fiind lipsite de caracter economic.
Mai mult decât atât, s-a arătat că deschiderea procedurii falimentului față de o persoană taxabilă nu conduce automat la ruperea legăturii strânse și directe dintre dreptul de deducere a TVA-ului și bunurile afectate operațiunilor taxabile, astfel încât nu se justifică o regularizare a TVA-ului dedus.
Interpretările și raționamentele Curții de Justiției a Uniunii Europene în privința chestiunilor de drept analizate și reglementate de dreptul unional sunt obligatorii pentru instanțele din România, aspectele de interes putând fi invocate cu succes în eventualele dispute purtate în spețe similare.