Orice activitate economică desfășurată presupune, pe lângă realizarea de încasări și înregistrarea de profituri, suportarea unor taxe și respectiv, impozite. Actualmente în România, societățile cu scop lucrativ sunt împărțite în două categorii, respectiv, cele plătitoare de impozit pe cifra de afaceri și cele plătitoare de impozit pe profit, distincția dintre cele două fiind dată de cifra de afaceri anuală realizată, conform prevederilor Codului fiscal.
O importanță deosebită în stabilirea impozitului pe profit datorat, în cazul societăților plătitoare a unui astfel de impozit, o au cheltuielile deductibile pe care le suportă societatea.
Merită menționat faptul că potrivit prevederilor fiscale, costurile antrenate în desfășurarea unei activități economice sunt de 3 tipuri, respectiv cheltuieli integral deductibile, cheltuieli parțial deductibile și cheltuieli nedeductibile.
Pentru a fi considerate costuri integral deductibile acestea trebuie să prezintă o legătură strânsă cu obiectul de activitate al operatorului economic și să fie efectuate în scopul obținerii de profit.
Pe lângă aspectele de ordin economic, pentru a putea fi dedusă, o anumită cheltuială trebuie dovedită, din punct de vedere contabil, cu documente justificative, respectiv cu acte din care rezultă realizarea tranzacției și achitarea costurilor acesteia.
În plus, este necesar ca operatorul economic să facă dovada că bunurile sau serviciile achiziționate au fost efectiv dobândite și respectiv, prestate, că au intrat în gestiunea acestuia și că au servit la realizarea de venituri.
Deși Codul fiscal recunoaște dreptul operatorilor economici la optimizarea sarcinii fiscale, prin deducerea costurilor deductibile, acest drept trebuie exercitat cu respectarea prevederilor legale, conform celor arătate mai sus.
Organele fiscale competente însărcinate cu verificarea respectării condițiilor privind stabilirea impozitului pe profit, în cadrul inspecțiilor fiscale, analizează practic toate operațiunile comercianților și stabilesc dacă acestea sunt reale și dacă se subsumează categoriei costurilor deductibile.
Aprecierea realității și a costurilor unei tranzacții este făcută de organele fiscale în exercitarea dreptului de apreciere conferit de lege acestora și al cărui scop este să identifice acele tranzacții fictive în care ar fi implicați operatorii economici și a căror finalitate este evitarea impozitării corecte și obținerea unor avantaje fiscale necuvenite.
De principiu, se urmărește prin controalele efectuate de organele fiscale, să se stabilească dacă operațiunile derulate sunt reale sau fictive, dacă acestora le lipșește sau nu conținutul economic și dacă au sau nu la bază documente justificative.
La aprecierea acestor aspecte, trebuie să se țină cont de documentele și explicațiile date de contribuabil și pe elementele factuale prezentate, precum existența în patrimoniul acestuia a bunurilor achiziționate și exploatarea lor conform obiectului de activitate al societății.
Calificarea unor operațiuni drept fictive și înlăturarea anumitor cheltuieli deductibile trebuie să fie temeinic motivate de către organele fiscale.
În situația în care realitatea tranzacțiilor nu este analizată în mod pertinent, se poate considera că exercitarea dreptului de apreciere, de către organele fiscale a fost realizată abuziv, ajungându-se practic la stabilirea nejustificată a unei baze suplimentare de impozitare pentru operatorii economici.
Pot fi supuse cenzurii instanțelor de judecată, acele decizii ale organelor fiscale care nu țin cont de explicațiile și documentele prezentate de contribuali, precum și cele care nu prezintă motivat, rațiunile pentru care o anumită tranzacție a fost apreciată drept fictivă.
Anterior analizării lor în procedura judiciară, aceste operațiuni se supun examinării în procedura administrativă în cadrul căreia organele fiscale învestite cu soluționarea contestațiilor împotriva rapoartelor de inspecție fiscală și a deciziilor de impunere stabilesc dacă organul fiscal competent a făcut o apreciere corectă a operațiunilor față de care s-a respins dreptul de deductibilitate al cheltuielilor.